Turcia se pregătește pentru alegerile din 14 mai, iar cel puțin pentru 24 de ore toți ochii vor fi pe încleștarea dintre Erdogan și Kilicdaroglu. Nu va fi o simplă bătălie, avertizează Dragoș C. Mateescu, cercetător la Institutul Diplomatic Român și expert pe partea de Turcia, într-o analiză pentru SunMedia.
Alegerile din Turcia vor avea o importanță aparte pentru securitatea flancului estic al NATO, din care face parte și România. O victorie a lui Erdogan ar face ca „otomanii” să continue să se apropie de Rusia, pe când un succes al opoziției ar putea să însemne o reapropiere a Turciei de Washington și Bruxelles.
Turcia își revine cu greu după seria de cutremure care a îndoliat-o în luna februarie, iar miza cea mare la Ankara o constituie de acum alegerile din 14 mai. Sondajele arată că între cei doi contracandidați, actualul președinte, Recep Tayyip Erdoğan și Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului, echilibrul este unul aproape perfect, ceea ce ar deschide, în principiu, calea spre orice deznodământ.
Dragoș C. Mateescu (foto), director al departmentului de analiză din cadrul Institutului Diplomatic Român și cercetător la Universitatea din București, a predat timp de 19 ani la İzmir Ekonomi Üniversitesi și cunoaște foarte bine societatea turcă și politica internă și externă a țării.
În Turcia, spune el, adevărata miză o reprezintă postul de președinte, iar alegerile parlamentare se află în umbra prezidențialelor, dintr-un motiv ce ține de sistemul de guvernământ al Republicii Turcia. „Alegerile prezidențiale sunt decisive, pentru că sistemul prezidențial de guvernământ dă puteri practic nelimitate președintelui și parlamentul este doar un asistent legislativ, nimic altceva”, explică românul.
Tot el spune că sondajele din Turcia nu reprezintă neapărat o sursă de încredere, dar chiar și așa este limpede că Erdogan va avea de înfruntat un rival pe măsură.
„Aș spune că sondajele în Turcia nu sunt foarte de încredere, pentru că rar de tot s-a întâmplat că sondajele să fie confirmate de rezultate. Există două surse pe care eu le recomand – Metropol și Konda -, dar și ele au făcut greșeli uneori.
La ora actuală, cred că situația este undeva de 50-50%. Acum sunt clare alianțele, sunt clari candidații. De partea puterii avem pe domnul Erdogan, de partea cealaltă îl avem pe domnul Kilicdaroglu”, spune Mateescu.
Societatea turcă, naționalistă, dar divizată
De altfel, echilibrul ar putea să pară surprinzător în condițiile în care Turcia traversează o perioadă delicată și ar fi fost poate de așteptat ca poziție lui Erdogan să fie erodată. Însă lucrurile nu stau deloc așa, susține Mateescu.
„Deci sondajele sunt undeva de la 50-50%, surprinzând pe foarte mulți analiști care se așteptau că, eu știu, cutremurul, cutremurele din 6 februarie 2023, apoi situația economică, apoi situația femeilor, violența împotriva femeilor este un fenomen de masă și retragerea din Convenția de la Istanbul în 1 iulie 2021 care a fost exact pentru acest subiect, prevenirea violenței împotriva femeilor, se așteptau analiștii să cântărească foarte mult. Ei uite că nu”, arată el.
Societatea turcă a ajuns într-un moment în care este divizată. O adevărată prăpastie se cască între cele două tabere, însă există și un numitor comun: naționalismul.
„Toatea acestea nu cântăresc foarte mult, pentru că, de fapt, faliile sunt cultural-ideologice, să spunem, este vorba despre o luptă veche în societatea turcă între seculariști și conservatori, ambele fiind naționaliste sau ultranaționaliste în felul lor, dar adevărata falie este asta între seculariști keemaliști și conservatori, religioși, care luptă de foarte mult timp chiar înainte de instituirea Republicii acum aproape 100 de ani”, adaugă el.
Cum ar fi mai bine pentru NATO
Cum în timpul președintelui în exercițiu relațiile dintre Turcia și NATO, din ale cărei structuri face parte și Turcia, s-au înrăutățit, devine clar că pentru Occident ar fi ideal ca alegerile să fie câștigate de Kilicdaroglu. Însă Dragoș Mateescu atrage atenția că o victorie a lui Kilicdaroglu nu înseamnă automat că relațiile Turciei cu NATO se vor îmbunătăți.
„Ar fi bine să câștige Kilicdaroglu. Ideal e un cuvânt mare, pentru că Turcia nu a fost niciodată, de fapt, un aliat cu adevărat al NATO…
La nivel formal, da, a fost. Dar la nivel informal, întotdeauna a existat acest curent anti-occidental care acum este lăsat să respire, să se manifeste. Și de asta revenim la alegeri. Oamenii aceștia nu vor renunța ușor, chiar și dacă va câștiga opoziția alegerile, îmi este foarte teamă că vor fi tulburări, pentru că așa este perceput în societatea astea scrutin. Dar ambele părți se bazează și pe acest naționalism care de ambele părți, repet, are o esență culturală anti-occidentală”, consideră el.
Vestea bună ar fi că, totuși, în cadrul opoziției există politicieni conștienți de faptul că Turcia ar trebui să își repare relațiile cu SUA și cu Occidentul și să se detașeze de Rusia, atât de apreciată de Erdogan.
„Va fi bine la nivel formal dacă câștigă opoziția, pentru că, mai ales în partea opoziției, există oameni care sperăm să devină factori de decizie, care înțeleg faptul că Turcia, prin așezarea geografică este foarte importantă, dar presupune și o dependență benignă, să-i spun, de relația cu Occidentul, cu Europa în mod particular, care a fost benignă, a fost benefică pentru Turcia.
În ce privește securitatea, apartenența la NATO rămâne singura alternativă pentru Turcia, deși regimul actual propune o alternativă estică. Dacă opoziția va câștiga alegerile, sunt convins că relațiile cu NATO (Bruxelles) și cu actorul său principal, SUA, vor fi normalizate. La fel va fi cazul și în relația cu UE și puterile europene. Vor rămâne probleme de rezolvat, mai ales în nordul Siriei și în problema Ciprului, dar se vor putea discuta”, subliniază Mateescu.
Cum a ajuns Turcia să-i iubească pe rivalii ruși
Expertul român explică și cum a ajuns Turcia lui Erdogan să se apropie de Rusia, deși este membră NATO, iar istoric a avut mereu o rivală în Imperiul Țarist, URSS și chiar în Federația Rusă. Și mai interesant este faptul că mare parte din populația turcă îi privește cu o oarecare simpatie pe ruși și mai degrabă cu antipatie pe occidentali.
„În sondaje, Rusia crește, descrește, dar întotdeauna are un capital acolo, nu de încredere, ci mai degrabă de simpatie. Noi nu avem cum să avem o astfel de simpatie în România, pentru că noi nu am fost un imperiu.
Turcul are acest sentiment al grandorii pierdute. dacă inflamezi acest sentiment, obții un naționalism turc expansiv, de tip colonial, să-i spunem.
alianța sau apropierea de țări precum Rusia dă această satisfacție a apartenenței sau senzație a apartenenței la clubul celor mari.”
Lucrurile nu sunt însă neapărat ce par a fi. Rusia și Turcia, acum prietene, continuă să aibă o mulțime de divergențe, iar interesele celor două țări se ciocnesc cu precădere în Asia Mică. Iar conflicte de acum 200-300 de ani încă mai mocnesc, în pofida declarațiilor binevoitoare ale ambelor părți.
„Și acum sunt în stare, de fapt, conflictuală. Dar trebuie să se înțeleagă faptul că un regim politic nu este o țară, că o țară nu înseamnă doar un regim politic. Un regim politic se poate schimba, pe când țara rămâne.
Agendele celor două pot fi divergente. Și Rusia, la ora actuală, este favorită, ca opțiune politică pragmatică pentru regimul Erdogan. Pentru Turcia nu a fost niciodată, pentru că întotdeauna, de exemplu la Marea Neagră, a fost în competiție Nordul cu Sudul. Uniunea Sovietică sau Imperiul Țarist cu Sudul otoman și apoi turcesc, acum Rusia cu Turcia”, lămurește Mateescu.
Cert este că în privința relațiilor ruso-turce, marea câștigătoare este Moscova, iar regimul Erdogan s-a întrecut în concesii imposibile în alte condiții. Chiar și din faptul că Turcia a acționat ca mediatoare în conflictul ruso-ucrainean și a făcut ca cele două părți să semneze „acordul cerealelor” a fost, de fapt, în favoarea Kremlinului, nici măcar a Ankarei.
„Rusia reușește o performanță istorică pe fondul acesta al intereselor pragmatice care unesc acum cele două regimuri. Prin acest acord pentru transferul grânelor ucrainene către lume, de fapt, rușii au acolo, pe Bosfor, reprezentanți în comisiile respective, care verifică aceste transporturi, care verifică vasele respective.
Pentru prima dată, Rusia este reprezentată pe Bosfor. Și efectele sunt vizibile.
Nu sunt foarte bine reflectate în presă, dar ele sunt vizibile, pentru că transferul de grâne mai mult lăudat, de fapt, este o îngrădire.
Nu este un comerț liber, este o îngrădire pentru că sunt măsuri restrictive privind cantitățile tranzitate iar reprezentanții Rusiei pe Bosfor participă în implementarea acestor restricții”, adaugă el.
Însă chiar dacă Turcia lui Erdogan îi trage cu ochiul lui Putin, până acum ea a respectat măcar în linii mari politica NATO. Însă faptul că Turcia trebuie să accepte deciziile majorității în cadrul NATO nu este bine văzut la Ankara. Turcia, ca orice stat care e departe de a fi profund democratic, nu vede cu ochi buni acest lucru și îi vine greu să accepte.
„Rusia e poate mai ușor acceptată, pe când, în partea asta, în Occident, discutăm despre alianțe ale unor țări democratice, mai mult sau mai puțin influente, dar unde, în configurația UE, de exemplu, Turcia este la masă cu Luxemburgul sau cu România. Și trebuie să țină cont de ceilalți participanți la procesele decizionale.
La NATO, Turcia este la masă cu Finlanda, acum, cu Spania, cu România, cu Satele Unite, și trebuie să se supună majorității într-un fel sau altul. Pentru oamenii care au sentimentul grandorii imperiale e greu să accepte lucrul acesta și este unul din impedimentele pe care îl menționez mereu atunci când mă întreabă lumea dacă Turcia va intra vreodată în Uniunea Europeană. Da, poate să intre, însă nu se va simți bine”, conchide Mateescu.
