„Poziția oficială” a România TV în cazul morții jurnalistei Iulia Marin este, așa cum a precizat foarte clar această „instituție media”, următoarea:
„Datele și informațiile strânse până astăzi nu mai lasă loc de nici o îndoială. Da. Iulia Marin a fost ajutată. De către Cătălin Tolontan, de către colegi (așa cum a scris chiar ea pe Facebook). Numai că… a fost ajutată să se sinucidă.”
Nu, nu e doar părerea lui Victor Ciutacu. Nu e doar poziția vreunui reporter, editor, invitat etc de la România TV. Este poziția oficială a acestui așa-zis trust de presă, adică a tuturor celor care lucrează acolo. Lucrurile sunt clare pentru RTV: Cătălin Tolontan și Libertatea au contribuit la moartea Iuliei.
Ce e de făcut?
E greu de spus într-o societate în care RTV este în topul audienței televiziunilor de știri.
E greu de spus într-o societate în care statul finanțează cu milioane de euro acest tip de asasinat moral care se practică, constant, la RTV. Zi și noapte, de ani de zile.
E greu de spus când CNA este, în cele mai multe cazuri, surd, orb și mut.
E greu de spus într-o societate în care inclusiv oameni de bună-credință calcă în studiourile televiziunilor de tipul RTV, motivând că există public și acolo. Explicația asta este o prostie și, de la un punct, este ticăloasă, pentru că publicul acela captiv unor astfel de „televiziuni” nu acceptă, oricum, un punct de vedere sănătos. Pentru că de asta stă cu ochii lipiți și cu gurile căscate la RTV.
Iar dacă chiar vrei să-i faci un bine acelui public (deși eu cred că dintre oamenii OK care se duc la RTV foarte puțini, spre deloc, se gândesc cu adevărat la public, ci se gândesc la propria lor expunere), atunci nu trebuie să faci ceva care să alimenteze existența acestui „post TV”. Ci care să ducă măcar la marginalizarea lui și a „televiziunilor” de acest tip.
E greu de spus și pentru că în societatea noastră colcăie prostia, nesimțirea, teoriile conspirației, ura, lipsa completă de interes pentru binele comun. Încercați orice discuție serioasă, pe absolut orice temă vreți, în spațiul public și veți vedea rezultatele.
Poate 10%, în cel mai fericit caz, înseamnă un dialog civilizat, înseamnă idei argumentate, constructive, deștepte. Cele mai multe astfel de discuții se rezumă la acuzații, înjurături, miștouri, minciuni.
Personal, am avut experiențe numeroase, unele care chiar m-au șocat, în care am constatat că oameni aparent educați nu pricep ce este un dialog, ce este respectul pentru argumentele celuilalt, cum se construiește o dezbatere sănătoasă.
Dialog nu înseamnă ca tu să mă bănuiești, de la început, de rea-credință și să încerci să-mi bagi pe gât argumentele tale. Cum dialog nu înseamnă să insulți, pentru ca, apoi, să te scandalizeze că celălalt îți întoarce spatele și nu mai este dispus să dialogheze cu tine.
E greu de spus ce e de făcut și pentru că societatea asta mai are foarte puțini anticorpi cu care să iasă din mocirla în care se scaldă. Uitați-vă la felul în care inclusiv moartea Iuliei a fost rapid judecată public de unii. Nu, nu vorbesc de România TV, ci vorbesc de oameni care, din contră, sunt în tabăra opusă.
De la judecăți precum că mai nimeni dintre cei cunoscuți nu ar avea dreptul să-și exprime public tristețea pentru pierderea ei sau aprecierea pentru tot ce a fost Iulia ca om și jurnalist (motivul fiind că, oricum, cei mai mulți dintre oamenii care suferă acum n-au făcut nimic să o ajute cât era în viață, în opinia judecătorilor de ocazie) până la păreri despre faptul că ne-am mira ca proștii de ce face RTV acum, că doar asta face dintotdeauna, le-am citit pe toate în ultimele zile.
Cum poți răspunde la astfel de argumente? Că oricine a cunoscut-o pe Iulia își poate manifesta chiar și public, daca așa simte, reala tristețe, dar și respectul față de munca ei, față de ceea ce a fost Iulia? Că e normal să faci asta și că nu are nicio legătură cu ipocrizia sau cu goana după likeuri, cum am văzut că s-a mai pus problema? Că e absolut normal ca absolut de fiecare dată când un om sănătos la minte asistă la un asasinat moral, cum face acum RTV, să reacționeze?
Că nu poți privi așa ceva fără să ai o reacție, doar pentru că acel lucru s-a mai întâmplat în trecut poate de mii de ori? Că bunul simț nu te lasă să taci în astfel de situații? Mă tem că toate explicațiile astea sunt insuficente pentru „judecătorii” de pe Facebook.
E greu de spus ce e de făcut și pentru că multe companii, care, altfel, nu mai pot de grijă pentru binele societății, pentru educație, pentru cultură, care-și lipesc afișe și-și atârnă bannere pe la toate evenimentele care dau bine, sar cu bugete de publicitate de milioane de euro pentru „instituții media” ca RTV.
Du-te la o agenție de publicitate (care împarte bugetele marilor companii) sau direct la companii și vorbește-le despre calitate în presă. Vorbește-le despre deontologie. Foarte puțini sunt atenți la asta (pentru agenții nu contează deloc), foarte puțini înțeleg importanța calității și foarte puțini sunt dispuși să investească în așa ceva.
În cele mai multe cazuri, discuția despre calitate nici măcar nu există. Iar până când inclusiv asta nu se va schimba, până când astfel de „trusturi media” nu vor fi arse la buzunare de companiile care, de fapt, finanțează asasinatul moral la TV, este foarte greu de spus ce ar mai fi de făcut.
