Cum definim umanitatea în secolul 21, prin blockchain-uri, inteligență artificială, realitate virtuală ori prin războaie, pandemii și ideologii totalitare? Expoziția Humanity on Display, parte a secțiunii Arts & Crafts a Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, este un fragment al unei fresce ce surprinde, ca într-un instantaneu, natura provizorie a adevărului asupra unui moment din timp.

Cartografiind prin pictură, sculptură, grafică și instalație ramificațiile evoluției filtrate de genomul artistic, expoziția prezintă viața din interiorul ființei, de la nivelul intercelular al unui organism la circuitele interne ale unui nanobot. Vernisajul expoziției, curatoriată de criticul de artă Maria Bilașevschi și de artistul Felix Aftene, va avea loc în 19 mai 2023, de la ora 17.00, la Palatul Culturii din Iași. Humanity on Display va putea fi vizitată pe toată perioada RCW, 19 – 28 mai, între orele 10.00 – 17.00.  

 „Fiecare artist comunică, prin vocabularul identitar-artistic, propria viziune asupra granițelor ori asupra simbiozelor dintre natural și artificial, animal și om, realitate și utopie, surprinzând transformările și desfășurările unei trăiri, senzații, idei prin suprapuneri sau fragmentări mitologice, hibride, infuzate cu picăturile unei realități interioare.

Deconstruind concepte, conturând entități,  interogând teorii, fiecare lucrare apelează la percepția individului despre sine, despre lumea în care trăiește, ființele, credințele și instrumentele cu care conviețuiește, tehnologia ce-i modelează existența”, explică Maria Bilașevschi.

 

Artiștii care vor expune în cadrul Humanity on Display:

Felix Aftene, din Iași, are o activitate artistică susținută pe scena națională și internațională, în varii medii – pictură, sculptură, pictură murală, noile media. A avut peste 40 de expoziții personale în spații muzeale sau galerii de artă internaționale din țară și din Austria, SUA, Marea Britanie, Grecia, Germania, Elveția, Franța, Italia, Spania, Canada, Danemarca, Ungaria, Israel, Moldova. În 2016, i s-a acordat Premiul Național pentru Pictură al UAP din România și a primit alte peste 40 de distincții pentru activitatea sa artistică.

Sculptorul Vladlen Babcinețchi, din Republica Moldova, locuiește în Iași. Surprinde peisajul artistic contemporan prin tenacitatea cu care abordează teme universale. În domeniul sculpturii, experimentează cu noi tehnici și propriul limbaj de creație, prezentat publicului în expoziții din Chișinău, Cluj, București sau Lisabona. Este autorul mai multor lucrări publice în România, Italia, Republica Moldova, Rusia, Israel și Palestina.

Maria Bilaşevschi este lector univ. dr. la Facultatea de Arte Vizuale, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, critic de artă și curator. A obținut mai multe premii, între care: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru critică de artă (2021), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Iași, Premiul „Gh. Panaiteanu Bardasare”, în cadrul ARTIS Iaşi (2005), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Iași, pentru critică de artă, în cadrul ARTIS Iaşi (2019). Maria Bilaşevschi a primit, de asemenea, Medalia de Aur „Inventica 2016” Euro Invent, în cadrul expoziției internaționale a creativitații și inovării.

Alexandru Burlacu a participat la zeci de tabere de creație, saloane, expoziții, unele dintre lucrările sale fiind premiate și reținute în spații publice, în colecții particulare sau în muzee de artă din București, Iași, Timișoara, Vaslui etc. Deținător, doi ani consecutiv, al Premiului „Atelier 35” (Iași, 2018, 2019), este prezent și la „Art Safari” (București, 2019). ​

Gabriel Caloian, absolvent al Facultății de Arte Plastice, Decorative şi Design, din Iaşi, este laureat al Premiului Național pentru Grafică acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România (2020). A avut numeroase expoziții personale în București și în Iași. Este, totodată, autorul unor lucrări monumentale, precum: Lucrare murală, Club Meru Iași – co-autor cu Radu Carnariu și Larissa Danilov (2018).

Claudiu Ciobanu este un pictor figurativ din Iași, cu o concentrare profundă pe subiecte precum schimbările climatice, rolul tehnologiei în societate și postumanismul, Ciobanu creează lucrări care sunt, în același timp, extrem de personale și profund rezonante cu lumea din jurul nostru. Cea mai recentă expoziție a sa, „MEMENTO VIVERE”, a fost deschisă la Institutul Cultural Român de la Viena, în martie 2023.  

Marinela Ciobanu, artistă din Iași, se concentrează pe capturarea momentului prezent și pe explorarea unor teme precum identitatea, intimitatea și relația noastră cu realitatea imediată. Picturile sale sunt un exemplu elocvent de curiozitate și dorință de a înțelege lumea. Cu multiple premii obținute la saloanele de artă vizuală din România, a fost prezentă la numeroase expoziții solo și de grup atât în România, cât și în străinătate.

Artista Valentina Druțu desfășoară o susținută activitate pe scena  națională și internațională. Realizează numeroase expoziții, având o activitate bogată în special în domeniul picturii și în cel al design-ului de interior. Din decembrie 2021, este manager în cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași – Palatul Culturii. In domeniile pictură și design de interior, este unul dintre artiștii reprezentativi ai generației sale, lucrările sale regăsindu-se în colecții muzeale și private din țară și din străinătate (SUA, Marea Britanie, Grecia, Germania, Franța, Italia, Olanda și Suedia).

Citește și: Jazz in the Park aduce Music Gallery la Romanian Creative Week. Surprizele RCW HUB de la Iași

Gheorghe Lungu a debutat, în 1970, în expoziţia de grup din Sala Paşilor Pierduţi din Iaşi. Este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România și deținătorul mai multor premii, între care: Premiul pentru Pictură, Salonul anual de artă Artis, Diplomă de excelenţă, U.A.P. Iaşi, Salonul Artis, ediţia a XIII-a, Premiul Special pentru albumul „Lumină lină”, Salonul Internaţional de Carte Românească, ediţia a XVII-a.

Andrei Alecsandru Pantea este unartist vizual preocupat de intersecțiile dintre tehnicile grafice, procesele alternative de creare a imaginii, analogice sau digitale. Practica lui cuprinde serii de cărți de autor, piese ceramice și proiecte fotografice. A participat la bienale și trienale de profil, la expoziții și proiecte multidisciplinare, în România și în țări precum Japonia, China, Spania, obținând premii variate.

Savin Mihai-Aureliu este profesor de sculptură la Școala Populară de Arte „Titel Popovici” din Iași. Proiectele sale artistice interoghează, printre altele, condiția mediului artistic vizual, abordând extremele limbajului sculptural. De la procese tradiționale până la producții industriale sau computerizate, punctul de interes comun subscrie proceselor de producție artistică și mediatorilor informației create.

Programul complet al Romanian Creative Week 2023 poate fi consultat aici: https://romaniancreativeweek.ro/program/

Partenerii RCW 2023 pentru secțiunea Arts & Crafts sunt: Primăria Municipiului Iași, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Banca Transilvania, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, Ordinul Arhitecților din România – filiala Iași, Uniunea Arhitecților din România. 

Partenerii media ai RCW 2023: PRO TV, HotNews, Elle, Newsweek România, PRESShub, TikTok, Perfecte.ro, Voyo, Wink.

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti.

Puteți urmări Romanian Creative Week și pe Facebook și Instagram.

Programul complet al RCW: https://romaniancreativeweek.ro/program/


SunMedia este partener media al Romanian Creative Week

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău