O dezbatere pe marginea războiului din Ucraina – Cum a schimbat războiul din Ucraina Europa la Festivalul Internanțional de Literatură de la Timișoara, Ediția a XII-a, un dialog între Ioan Stanomir și Vesna Goldsworty (Marea Britanie), moderată de Paula Erizanu (R.Moldova), nu a putut ocoli și subiectul contextului internațional creat de unda de șoc a războiului din Israel ca urmare a atactului terorist al Hamas, în dimineața zilei de 7 octombrie 2023.

Cele două războaie au polarizat lumea, iar efectele lor au schimbat deja paradigma lumii în care trăim. Care este pericolul repetării istoriei și cât de important este să apărăm libertatea și demnitatea umană, altfel ne transformă în bestii. Vă propunem, în cele ce urmează, un interviu cu profesorul Ioan Stanomir, oferit pentru SunMedia


Principalele declarații din interviu: 

    • Nu este vorba despre eliberarea Palestinei. Este vorba despre o mișcare teroristă, este vorba despre realitatea unui pogrom care s-a întâmplat pe 7 octombrie 2023. Cei care, în numele cauzei palestiniene, susțin un pogrom nu sunt mai buni decât pogromiștii ruși sau naziști. Intră în aceeași categorie.
    • Oameni au uitat cum arată antisemitismul dezlănuțuit, de-al lungul secolului XIX și XX, cu precădere XX, așa arata antisemitismul care a provocat Holocaustul.
    • După Ucraina, dacă războiul va fi câștigat de Rusia, vor urma și alte națiuni să fie ciopărțite de Putin.
    • Soljenițîn însăși nu și-ar fi dorit să fie o statuie, ci un om liber care s-a luptat pentru libertatea celorlalți, dar s-a luptat dintr-o perspectivă care uneori era slavofil mesianică.
    • Cine cade în capcana antisemitismul abdică de la propria sa natură umană și se transformă într-o bestie. Asta s-a întâmplat pe 7 octombrie 2023 atunci când a avut loc atacul terorist al Hamas în Israel, atac care a însemnat izbucnirea războiului.
    • Un război în mijlocul Europei care durează de mai mult de un an și jumătate este mai neliniștitor decât orice predicție.
    • Da, poate fi legat și de războiul din Ucraina, de consolidarea relațiilor și legăturilor strategice dintre Rusia și Iran, pe de o parte, iar pe de altă parte de vocația Iranului de a destabiliza un Orient Mijlociu pe care îl dorește a fi sub influența sa.

Daniela Rațiu: Ne aflăm la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, Ediția a XII-a.  Ați fost în dialog cu scriitoarea Vesna Goldsworthy (Marea Britanie) pe tema Cum a schimbat războiul din Ucraina Europa, moderat de Paula Erizanu (R.Moldova). Ați făcut referire la controversa pe tema libertății care a avut loc în prima zi a festivalului. S-a spus că  războiul din Ucraina și cel din Israel s-ar reduce la o poveste istorică veche – imperialismul rus pe de-o parte și imperialismul sionist pe de altă parte.

Ioan Stanomir: Este un punct de vedere care nu mă reprezintă. Nu voi vorbi niciodată despre un imperialism sionist și cred că formularea respectivă se subscrie în discursul mișcării teroriste Hamas și nu lumii civilizate. Acesta este punctul meu de vedere. Îmi cer scuze că sunt atât de direct, dar cred că este important să spunem lucrurilor pe nume.

Scriitoarea israeliană Hila Blum, invitată a acestei ediții a festivalului, nu a mai putut ajunge la Timișoara. În seara în care, conform programului, ar fi trebuit să fie alături de Tatiana Țibuleac (R.Moldova) și Christian Kracht (Elveția), moderatoarea serii Dana Crăciun a citit mesajul Hilei Blum. Dana Crăciun a și tradus în limba română medeajul care este unul tulburător, răscolitor. Hila Blum nu a mai putut pleca din Tel Aviv. Mesajul ei este foarte tranșant. În acest context, avem manifestații de protest în toată lumea – de la New York la Paris, unde se se strigă Free Palestina deși în 7 octombrie a fost un act terorist în care au murit civili.

Nu este vorba despre eliberarea Palestinei. Este vorba despre o mișcare teroristă, este vorba despre realitatea unui pogrom care s-a întâmplat pe 7 octombrie 2023.

Cei care, în numele cauzei palestiniene, susțin un pogrom nu sunt mai buni decât pogromiștii ruși sau naziști. Intră în aceeași categorie.

Am văzut cu toții știrile în 7 octombrie 2023, într-o zi de sâmbătă, dimineața, planeta a fost live. Imaginile, declarațiile șocante ale celor care au scăpat, luarea de ostatici, uciderea cu bestialitate a femeilor, copiilor, bătrânilor în casele lor – senzația/sentimentul că asistam live la un tablou biblic, voi folosi acest cuvânt, pentru că israelienii/evreii erau trecuți prin foc și sabie.

Așa arată antisemitismul. Oameni au uitat cum arată antisemitismul dezlănțuit, de-al lungul secolului XIX și XX, cu precădere XX, așa arata antisemitismul care a provocat Holocaustul. Atunci barbaria Holocaustului a pornit de la aceleași premize și a produs rezultatele pe care le știm, iar astăzi este ceea ce am văzut cu toții, de la același premize.  

Dacă ne întrebăm astăzi cum a fost posibil să se ajungă la Holocaust avem răspunsul…

Da, avem, iată, răspunsul. Putem privi la modul în care teroriștii Hamas au procedat și cum au procedat alții.

Ați declarat în cadrul dialogului din cadrul festivalului că dacă privim spre războiul din Ucraina vorbim despre frică. Dacă desfacem straturile conflictului, nu dăm doar de agresivitatea militară, ci vorbim și de frică. Apoi că atunci când Rusia a atacat Ucraina v-ați pus întrebarea cine va fi următorul pe listă.

Avem de-a face cu  o agresiune asupra unei țări suverane, o agresiune asupra unui principiu – principiul libertății națiunilor care înseamnă că atunci când o națiune este ciopârțită cu siguranță altele vor urma. Este doar o chestiune de timp. Și este ceea ce unii nu vor cu încăpățânare să vadă. Trebuie spus asta, apăsat. După Ucraina, dacă războiul va fi câștigat de Rusia, vor urma și alte națiuni să fie ciopârțite de Putin.

Ați făcut recurs la literatură, în luările de poziție, vorbind despre natura duală a literaturii lui Alexandr Soljenițîn, despre Nabukov care spune că nu există un ”specific rus”, și mi-a adus aminte de Sfânta Rusie a lui Alain Besançon care scria despre ceea ce totuși considera a fi specific rusesc și anume folosind expresia care i-ar defini pe ruși prin ”nihilismul revoluționar”, natura mesianică. Ați fost foarte vehement despărțind apele, criticând războiul din Ucraina, agresiunea militară rusă. Este invocat în spațiul public, în orice dezbatere/dispută, așa cum este invocat falsul argument free Palenstina, cum că dacă critici Rusia pentru războiul din Ucraina ești împotriva culturii ruse.

Nu mă refer niciodată la cultura rusă, ci la comportamentul agresiv al statului rus. În privința culturii ruse, cu siguranță există și dimensiunea mesianică, iar Aleksandr Soljenițîn pe care l-am invocat are și o dimensiune mesianică. Aleksandr Soljenițîn este o personalitate copleșitoare a secolului XX, iar spiritul critic ne obligă să vedem întreaga sa opera, toate nuanțele acestei opere, să nu îl transformăm într-o statuie.

Soljenițîn însuși nu și-ar fi dorit să fie o statuie, ci un om liber care s-a luptat pentru libertatea celorlalți, dar s-a luptat dintr-o perspectivă care uneori era slavofil mesianică. Nu am vrut deloc însă să pun în discuție contribuția decisivă a lui Soljenițîn la dezvrăjirea marxism-leninismului în secolul XX.

Se pot despărți războiul din Ucraina de cel din Israel?

Nu cred că se pot despărți pentru că de fapt au o sursă comună reprezentată de ură, fanatism și agresivitate criminală. Dacă le despărțim ar însemna să greșim pentru că noi trebuie să apărăm întotdeauna, dar întotdeauna, libertatea și demnitatea umană și combătând antisemitismul. În felul acesta ne păstrăm calitatea de oameni. Cine cade în capcana antisemitismul abdică de la propria sa natură umană și se transformă într-o bestie. Asta s-a întâmplat pe 7 octombrie 2023 atunci când a avut loc atacul terorist al Hamas în Israel, atac care a însemnat izbucnirea războiului.

 

Ați spus că nu credeți în predicții, vă feriți să faceți predicții și asta pentru că realitatea, spuneți dumneavoastră, ar putea să fie mult mai dură decât ne-o putem imagina, dar totuși spre ce ne îndreptăm?

Vedem un război în Ucraina care durează de mai mult de un an și jumătate, cu un număr de victime enorm, cu devastări, cu distrugeri masive. Un război în mijlocul Europei care durează de mai mult de un an și jumătate este mai neliniștitor decât orice predicție.

Dar oare și acest război din Israel nu e de fapt un efect al undei de șoc al războiului dn Ucraina? Pe lângă problemele interne ale Israelului, problemele complicate în regiune, sprijinul cu țârâita oferit Ucrainei e cât să nu moară, lentoarea cu care se mișcă Occidentului, totul pare a duce spre un conflict înghețat mult mai pervers ca efecte în viitor.

Da, poate fi legat și de războiul din Ucraina, de consolidarea relațiilor și legăturilor strategice dintre Rusia și Iran, pe de o parte, iar pe de altă parte de vocația Iranului de a destabiliza un Orient Mijlociu pe care îl dorește a fi sub influența sa.

E o tragedie și sunt șocat și mișcat de ceea ce se întâmplă în Israel și mi-aș dori ca pacea să fie restabilită, dar nu cu orice cost. O pace care s-ar baza pe acceptarea barbariei nu e o pace, ci capitulare.

Totuși, cei mai mari actori geo-politici ai lumii de astăzi sunt SUA și China, nu Rusia cum Putin visează. China este prinsă în propriul joc de putere, de influență politică și militară, dar și economică, China vrea și cu unii și cu alții. Totuși, nu de Iran și Rusia vor decide mersul lucrurilor. Cei care finalmente vor decide vor fi SUA și China.

Până la umră este o chestiune foarte simplă, este vorba despre voința unor mișcări teroriste și a unor state de a distruge nu doar statul Israel, ci pe evrei cu totul. Cred că este ceva ce trebuie să spunem răspicat pentru că unii tind să escamoteze realitatea. Dacă distrugi statul Israel, supraviețuirea evreilor ca națiunea este o chestiune de timp pentru că următorul pas firesc este lichidarea lor. Cei care sunt antisioniști sunt și antisemiți. Una nu se poate fără alta.

Credeți că se poate ajunge până acolo, atât de radical?

Mă uit la ce a făcut Hamas și mă gândesc la ceea ce ar putea face Iranul. Țelul Iranului este acesta – lichidarea evreilor. Nu sunt doar vorbe. Când se vorbește despre lichidarea statului sionist este strict legat de lichidarea fizică a evreilor. Au mai încercat-o și alții, Hamas și toți ceilalți sunt într-o companie ilustră, în frunte cu Adolf Hitler.

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, Ediția a XII-a a avut loc în perioada 25 – 28 octombrie, a adus laolaltă peste 40 de scriitori din România, Republica Moldova, dar și din străinătate. Întâlnirile cu scriitorii s-au desfășurat în principal în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara, dar au avut loc și întâlnirii ale scriitorilor cu elevii din liceele timișorene și la Universitatea de Vest, precum și evenimente realizat și în regiunea, la Lugoj, Jimbolia, Sânnicolul Mare și Reșița.

Fotografii: Gabriel Amza


IOAN STANOMIR este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. Printre volumele publicate se numără Conştiinţa conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008), Spiritul conservator: De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete şi memorie: Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010), Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii: Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul şi pasiunea moderaţiei (Humanitas, 2013), Sfinxul rus: Idei, identităţi şi obsesii (2015), Comunism inc. (alături de Angelo Mitchievici, Humanitas, 2016), Rusia, 1917: Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și autoritarism (Humanitas, 2017), La Centenar: Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018), Așteptând revoluția: Pașoptismul și vocile sale (Humanitas, 2019). În 2018, a publicat la Editura Humanitas eseul Umbra Rusiei, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase.

 

LASĂ UN MESAJ

Te rugăm să introduci comentariul tău!
Introdu aici numele tău