Episodul „Fuga lui Ceauşescu de pe CC”. Nimic mai departe de adevăr – VIDEO

Milea nu e în stare să răspundă. Ceauşescu se enervează şi bate cu pumnul în masă. Îl face albie de porci, din nou. Iulian Vlad e lângă el şi îl vede strângând spătarul scaunului până i se albesc degetele.

Ceauşescu nu are timp de prostii. Să fie sunat Ilie Ceauşescu. S-a răzgândit? Parcă nu ar lăsa Armata decât pe mânile fratelui. Dar Ilie nu este găsit. Cere să fie sunat Stănculescu, acasă. A ajuns? Să vină urgent la CC. După câteva minute i se comunică răspunsul: generalul Stănculescu are întindere de menisc şi are piciorul în ghips.

„Cu picioarele rupte să vină aici şi să vină în cinci minute, să nu se joace că-l aduc arestat!”

Manea trimite o maşină cu doi ofiţeri de la Securitate şi Gardă direct la Stănculescu acasă. La 9.15 îl iau de acasă şi îl duc la CC. Ceauşescu îi comunică scurt că preia comanda Armatei: „Armata nu depune armele, Armata foloseşte toate aceste instalaţiuni (sic!)”. Descrie un cerc cu mâna, spre dispozitivele din jurul CC-ului. 

Milea s-a împuşcat, dar nu este mort. Ceauşescu este anunţat că s-a sinucis, a înţeles că e mort. Acum are ţapul ispăşitor: „Trădătorul Milea s-a împuşcat”. Vlad se menţine prudent în rezervă. Izbucnirile lui Ceauşescu de furie nu îl privesc pe el direct. Milea este paratrăznetul perfect.

Până un alta, Securitatea arată că e loială în continuare şi gata să-l apere pe Secretarul General. În CC sunt zeci de ofiţeri şi subofiţeri ai Direcţiei a V-a şi sunt înarmaţi de război. Ceauşescu e liniştit pentru că are tot ce are nevoie să se apere în clădirea CC-ului. Mai important, îi are pe toţi sub ochi, nu au cum trăda. Ceauşescu nu este idiot, nu conduce România de atâţia ani fără să ştie nişte reguli de aur. Prima este că nu trebuie să ai încredere în nimeni, oamenii te trădează imediat.

De aceea i-a adus pe toţi, şefii Armatei, Securităţii, Gărzilor Patriotice, Ministerului de Interne, membrii CPEx în CC şi nu le-a dat voie să plece nicăieri. Atât timp cât îi are sub ochi şi securiştii înarmaţi îi păzesc, nu va mişca unul. Şi nu mişcă. Ceauşescu îşi cunoaşte marfa foarte bine.

Apoi cade vestea: „Au intrat în piaţă!”

S-a făcut pâmânt. Primul gând: l-au trădat. „Sunteţi nişte netrebnici!”. Da. Stănculescu şi Vlad spun fiecare, după aceea, că l-au trădat. Dar nu este adevărat. Stănculescu a retras unităţile, iar cordoanele s-au dispersat pentru că, tehnic, nu avea cum să oprească zeci de mii de oameni.

Tancurile venite au fost blocate de coloane. Soldaţilor le este frică, oamenii se mişcă printre ei, se suie pe Tab-uri, îi îmbrăţişează, scandează: „Armata e cu noi!”. Ce mai este de făcut?

„Să se parlamenteze şi să se protejeze tehnica!”

Asta, îmi cer scuze, nu este fraternizarea Armatei, ci strategie de fugă. Căraţi-vă şi aveţi grijă să nu vă ia ăia armele! Ăla e ordinul lui Stănculescu, nu altul. Dar unele unităţi nu reuşesc să îl urmeze. Sunt prinse în mulţime şi ajung să se deplaseze odată cu puhoaiele de oameni. Haosul retragerii.

Vlad şi Postelnicu nu dau ordine oamenilor lor din afara CC-ului. Cordoanele de scutieri şi trupe de Securitate rămân singure după fuga Armatei. După câteva momente de derută, o tulesc cu de la sine putere, care pe unde poate. Pe unii îi prinde mulţimea şi urmează scurte altercaţii. Sunt fugăriţi pe străduţe, se ascund prin scări de bloc. Nu mai există dispozitive, mulţimea dă buluc în piaţă.

Pe deasupra se agită elicopterul trimis de Ilie Ceauşescu, din care sunt aruncaţi fluturaşi care îndeamnă mulţimea să nu se lase manipulată de cercurile reacţionare. Pe CC a sosit elicopterul prezidenţial.

În ciuda a ceea ce se ştie, Ceauşescu nu are nicio intenţie să fugă.

Cred că la minciunile acoperitoare ale celor din jurul lui a contribuit şi portretizarea negativă a lui Ceauşescu. S-a conturat ideea că Ceauşescu-criminalul era şi laş. Deci, episodul este numit „fuga lui Ceauşescu de pe CC”. Nimic mai departe de adevăr. Micile episoade sunt întotdeauna trecute cu vederea.

Nu. Ceauşescu este multe, dar nu e laş în momentele acelea. El a intrat în pielea personajului „Ceauşescu luptătorul ilegalist”. Cere o portavoce şi iese în balcon. Putea cere să plece în momentul în care primii oameni intră în piaţă. Nu o face. Din contră, vrea să iasă în faţa mulţimii. Eu spun inconştienţă, nu neapărat curaj. Mai degrabă incapacitate de înţelegere a realităţii. Nu curaj, dar nici laşitate.

Iese în balcon şi încearcă să le vorbească. Oamenii aruncă spre balcon cu lemne şi pietre. Un bolovan îi trece pe la ureche şi sparge geamul din spatele lui. Elena ţipă de frică. Dar Nicolaie e înţepenit în balcon, nu are reacţie. E blocat. Nu a mai aruncat nimeni în el cu pietre. Ce-i cu ăştia? Chiar vor să îl linşeze?

Ceauşescu are un moment de blackout. Suficient cât gărzile lui să îl înşface de braţe şi să-l tragă înăuntru spre lift, apoi spre acoperiş. Elena ţipă ordine, să se tragă. Dar toţi cei din preajma lor sunt împietriţi la rândul lor. Totul se desfăşoară repede şi nu au reacţie. Acum, ce fac?

Bun, Tovarăşul a scăpat, dar EI CE FAC?

Vlad spune că a deschis uşile. Nu le-a deschis, au dat buzna manifestanţii. EI SE ASCUND. Vlad într-un birou cu aghiotanţii, ceilalţi pe unde pot. Securiştii aruncă armele şi se strecoară prin mulţime. Alţii fug prin spate, prin garaje sau ieşirile separate. Generalul Stănculescu pune calm pistolul într-un birou şi iese cu aghiotantul. Se duce ţintă la sediul MApN, unde s-au refugiat şi o parte din trupele care nu au ştiut pe unde să se ducă.

Are la dispoziţie câteva ore să vadă încotro bate vântul.

Sistemul (Armata şi Securitatea) nu a fraternizat nicio secundă cu Revoluţia. Sistemul s-a retras strategic, salvat de un bolovan. Va reveni în forţă, nicio grijă. Puterea populară în Bucureşti a durat de la ora 12.06 la ora 14.45. Precis.